Brice Kabengele, out de la BC Timișoara

Brice Kabengele, out de la BC Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea echipei de baschet masculin BC Timișoara a anunțat,
vineri, că a renunțat la colaboarea cu jucătorul Brice Kabengele,
dar și cu preparatorul fizic Goran Damjanovici, motivând decizia
prin salariile ridicate ale celor doi.

Decizia a fost luată la ședința Consiliului de Administrație de
joi, președintele Valentin Moldovan făcând-o publică a doua zi. „Am
considerat că nu mai are rost să continuăm cheltuielile la același
nivel, având în vedere locul din campionat și șansele de a ne
îndeplini obiectivul. Cei doi au salarii care ne costă destul de
mult până la vară. Vom rămâne fără preparator fizic până la vară.
Noi încercăm să pregătim de pe acum sezonul viitor. Trebuie să
vedem ce facem să întărim lotul, iar în acest sens am început deja
să urmărim jucători români și străini. Mai ales jucători români
pentru că acolo avem nevoie de întăriri. Vom onora toate drepturile
salariale ale lui Brice Kabenghele și Goran Damnjanovic pentru că
nu avem de ce să nu le dăm banii. Vor primi salariul integral pe
luna februarie. Din păcate asta e situația, nimeni nu a dorit să se
ajungă aici”, a declarat Moldovan, citat de portalul
totalbaschet.ro.

Brice Kabengele a fost transferat la BC Timișoara în acest
sezon, dar nu a avut drept de joc până în luna decembrie, spre
finalul turului, din cauza unei suspendări de 6 luni, pe care a
primit-o în luna iunie, pentru consum de marijuana. La acea vreme,
baschetbalistul în vârstă de 29 de ani era legitimat la campioana
CSU Ploiești.

După 20 de etape disputate în acest sezon în Divizia A, BC
Timișoara ocupă doar locul 12, cu 28 de puncte.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×